CONTINUT NERECOMANDAT MINORILOR! +18
Foarte bună pizza asta, mai ales când e gratis. Jur! Atunci e cea mai bună.
Dar şi mai bună e când o mănânc gratis de la porcul ăla de socru-miu, care nu
mă suportă. Ce mi-ar plăcea să ştie că îi mănânc mâncarea din restaurante
gratuit, că fac sex pervers cu fică-sa, că o dată i-am zgâriat maşina cu un
cui, că am făcut sex chiar în dormitorul lui, când era plecat cu nevastă-sa din
oraş, şi că după acea partidă de sex, când Oana a adormit, am mers în baie şi
după o masturbare ca în filme, m-am terminat în cutia lui cu cremă de faţă,
după care am amestecat-o bine. Cică încă mai îşi dă cu ea. Pe de altă parte,
dacă ar afla toate astea, probabil că m-ar omorî.
-Iubitule!
-Da, am tresărit eu, ca şi
cum Oana ar fi putut afla ce gândesc.
-Îţi sună telefonul, zise
ea, după care trânti două feli de piţa una peste alta, şi le băgă în bot.
Telefonul. Nici nu îl
auzisem. Cu atâta plăcere mă gândisem la faza cu crema domnului Oprea.
-Alo, da!
-Pentru anunţul din ziar,
am auzit eu o voce mai dubioasă. E pe bune?
-Depinde, cât este de pe
bune povestea ta.
-E pe bune. Ai să vezi.
Deci nu e o farsă! Perfect! Unde să vin să ne vedem?
-Păi hai mâine la...
-Astăzi. Doar astăzi.
Am ezitat o clipă. Azi nu prea
mai aveam combustibil. Pe Oana o mai puteam stoarce de abea mâine. Fie şi azi,
dar la mine:
-Bine. La mine, la şapte
(19:00).
Când a auzit Oana, a sărit
în sus de bucurie. Planul meu dădea roade. Eu de asemenea eram în al nouălea
cer. Doar faza cu vizitatul acasă nu prea îi plăcea nici ei, şi recunosc, nici
mie.
-Poate să fie un ţicnit,
iub’. Să nu îţi facă ceva. Mai bine te întâlneai cu el într-un loc public, aşa
de prima oară.
-Acasă e mai linişte, am
replicat eu, nedorind să ştie adevăratul meu motiv. Hei, arta cere sacrificii,
nu?
-Da. Parcă te şi văd deja,
la Capatos, pe Antena 1, sau la Măruţă pe happylica de la ProTv.
-Hai să vedem mai întâi
dacă tipul chiar are o poveste, am temperat-o eu.
În fine, într-un târziu am
ajuns şi la ea în faţa vilei ce o are într-o zonă rezidenţială a oraşului.
Ajunşi în faţa casei, la momentul despărţirii, ne-am săurtat cu mult foc. De
fapt focul ei era din inimă, izvorât din dragoste. Al meu era, tot din inimă,
dar izvorât dintr-o frică grozavă, că ne-ar putea prinde tatăsu’ şi să îmi
scoată vre-o doi dinţi.
Dar nu a fost nimic. Oprea
nu era acasă. Sau aşa speram. Doar că, după ce am lăsat-o pe Oana şi am plecat,
la următorul colţ mă opreşte o WV Jeta neagră şi splendidă.
Doi tipi, mari, şi urâţi
ca moartea, gărzile lui Oprea coborâră din maşină, şi veniră la mine. Unul îmi
deschise uşa şi îmi luă cheile din contact. Apoi mă scoase, aproape ca pe o
cârpă afară. De abea atunci ieşi şi Oprea.
Om bine făcut, elegant,
înalt cu o mustaţă potrivită şi o freză gelată, dată pe spate, ştie gagiu să se
ţină. În tinereţe a fost probabil la fel de bunăciune ca şi mine, doar că el e
bogat şi bazat, iar eu, sunt doar frumuşel şi atât.
-Băi Alex, băi, a început
el. Bă, de ce nu o laşi mă pe Oana mea în pace? Dă-mi şi tu un motiv bun. Bă, tu
eşti frumos mă. Şi ea, săraca, deşi e fiică-mea, trebe să o recunoaştem.
Seamănă pe măsa. Grăsuţă şi urâtă.
Un bodyguard începu să
râdă, dar se opri urgent după ce Oprea îi aruncă o privire ascuţită.
-Pentru mine e frumoasă!
M-am repezit eu.
Greşit. Un pumn în stomac
de la unul din oamenii lui. Vorbisem când nu trebuia. Da ce pumn, că am crezut
că mi-a smuls stomacul. Am început să tuşesc în vreme ce Oprea continua.
-Bă da tu crezi că eu nu
te ştiu mă? Păi vampirii nu se recunosc între ei? Vârcolacii nu se recunosc
între ei? Vânătorii de averi, nu se recunosc între ei? La fel am făcut şi eu
când eram de vârsta ta. Eram frumos, stilat, o dulceaţă de tinerel, cu puţa
mare cât la un măgar (malâcii lui începură să râdă), dar fără de bani şi fără
de noroc. Aşa că am prins-o pe nevastă-mea asta. Bă, era atât de urâtă, că
visam noaptea urât cu ea. Bă, atât de urât că, cică o dată s-a întâlnit cu un
strigoi pe o stradă întunecată, şi a luat-o săracu strigoi la fugă. Da avea bani
mă. Eu eram venit din fundu Moldovei, de unde întoarce uliu’. Singur, aici în
Banat eram vai de capu meu. În schimb, tată-su era mare matracuc la Partid. Şti
la ce partid?
-Nu.
Din nou răspuns greşit.
Încă un pumn zdravăn în burtă de la bruta lui.
-Comunist, am zis eu
gâfâind de durere, şi gândindu-mă bine.
-Da mă, aşa. Comunist.
Aline, numa’ să nu îi dai în faţă să se vadă, că ne omoară fiică-mea pe
amândoi.
-Da şefu! Îi dau uite aici
în stomac.
Încă o lovitură. Am crezut
că mă cac pe mine de durere.
-Aşa, aşa tată. Acolo e
bine. Deci, Alexandrule dragă. Cum ziceam, tată-su lu’ a mea, avea de toate:
bani, statut, relaţii la partid, şi o mai avea şi pe urâta de fiică-sa care,
normal, se îndrăgostise de mine. Ne vedeam zilnic, căci eu munceam la
asfaltarea drumului din faţa casei ei. Aşa că, am vânat-o, am luat-o, ne-am
căsătorit, i-am tras o fată, iar cu ajutorul lui socru-miu, am primit o slujbă bună de
director. După revoluţie, tot cu ajutorul lui m-am lansat în afaceri şi
iată-mă. Aranjat, cu bani, cu stare, cu o familie unită, cu de toate. Şi să
ştii, că deşi încă mi-e frică să nu fac icter de la nevastă-mea, eu o respect,
şi fac regulat sex cu ea. E greu. E foarte greu, dar e nevasta mea. Ea m-a
ajutat să ajung aici, şi îi voi fi recunoscător toată viaţa. Până aici ai putut
să mă urmăreşti.
-Da, domnu Oprea, am zis
eu fără să ezit, şi cu teamă să nu iau iarăşi vre-o una.
-Tu eşti inteligent mă
băiete, şi sunt sigur că mă înţelegi. Păi şi după ce am obţinut toate astea...
şti ce e ăla jder american?
-Am auzit de el.
-Mă, jderu american, are în
el un tupieu fantastic. Atâta tupeu încât fură hrana ursului, deşi acesta e de
cinci ori mai mare. Sau hrana unei haite întregi de lupi. Are ăsta un tupeu
jegos în el de nu îţi vine să crezi. Na, tu eşti un jder american, şi eu sunt
ursul cu care te pui. Păi tu vrei să vi să iei de gata ceea ce eu am ridicat cu
trudă. Mă nu zic. Dacă treceai şi tu prin ce am trecut şi eu. Dacă dădeai şi tu
la rame la nevastă-mea, aşa cum am dat eu, să vezi şi tu cum e să te culci cu
muma pădurii. Dar tu tragi la fiică-mea ca vulturii la mort, şi vrei totu de-a
gata. Nu prea cred. Nu ţi-ai ales bine cu cine să te pui. Eu nu sunt ca
socru-miu. Eu ştiu cu cine am de-a face, şi am să îţi scot aerele astea de
macho pe nas. Te duci acasă, şi o suni pe Oana şi îi spui că o părăseşti. Am eu
altă partidă pentru ea. Fiul unui senator. Nu tu. Du-te vezi-ţi de treabă şi nu
te juca cu mine, da? Ai înţeles?
-Da, am zis eu, tremurând.
Apoi Oprea s-a apropiat de
mine.
-Uite mă Aline, se adresă
el zdrahonului ce mă lovise, dă şi tu data viitoare aici, şi îmi băgă una în
coaste de mă îndoii tot.
-Şefu, da acolo rămân
urme, se necăji el.
-Da? Aha. Hai dă-i drumu
de aici. Sperc că ţi-a ieşit pe nas pizza ce ai mâncat-o la mine la restaurant
azi.
Ma
lăsat să plec, după ce bodzguardul lui mi-a aruncat cheile la jumate de km distanţă.
De unde dracu ştia de pizza? Lo’ fi sunat vre-un angajt?! Nu ştiu, dar mă durea
stomacul, de simţeam că o să îmi explodeze. Credeam că o să îmi cac maţele
afară.
Eram tare amărât. Cu Oprea
ăsta nu era de glumă. Dar mă hotărâsem să nu mă las. Bătaia asta mă îndârji ca
pe un câine, şi am hotărât să lupt. Să dau chiar înapoi. Încă nu ştiam şi nici
acum când scriu, nu ştiu cum o să fac asta, dar o voi face. Dulce răzbunare,
vin!!!
